EFT

Tehnica de eliberare emoțională

Această tehnică este un instrument extrem de eficient de îmbunătăţire a vieţii pe multiple nivele: mental, emoţional şi fizic, putând fi utilizată și ca metodă de dezvoltare personală.  

 Tehnica de Eliberare Emoțională (Emotional Freedom Technique – EFT) denumită și Tehnica tapotamentului este pe scurt o „presopunctură emoțională” care combină stimularea prin batere ușoară a punctelor ce constituie capete de meridiane energetice  cu elemente de stimulare a emisferelor cerebrale și cu afirmații foarte specifice, în timp ce ne îndreptăm atenția către senzațiile fizice de disconfort, amintiri, emoții, diferite adicții, pofte etc. de care dorim să ne eliberăm.

Tehnica EFT este creaţia lui Gary Craig, inginer de profesie, absolvent al Universităţii Stanford, pasionat de domeniul dezvoltării personale. El a învăţat mai întâi NLP-programarea neurolingvistică, apoi TFT – Thought Field Therapy, cu Dr. Roger Callahan  şi a simplificat această terapie, transformând-o în ceea ce astăzi se numeşte Tehnica de Eliberare Emoţională – EFT.

Gary Craig a lăsat o moştenire, un model şi o provocare pentru alţi medici şi terapeuţi, care, de-a lungul timpului, au aplicat şi îmbunătăţit această metodă, combinând-o cu foarte multe  tehnici ajutătoare, de auto-vindecare.

Avantaje:

  • Nu implică proceduri chirurgicale
  • Nu se folosesc medicamente sau substanţe chimice
  • Nu se împinge şi nu se trage de corpul uman
  • Sunt proceduri inofensive (bateri, murmurări, rotiri de ochi). 

Tehnica EFT se aplică în următoarele cazuri :

  • Managementul emoțiilor:  frici şi fobii, mânie, stress şi anxietate, depresii
  • Alergii
  • Sindrom de oboseală cronică
  • Insomnie
  • Dureri de cap, migrene, dureri de orice natură, probleme de vedere, psoriazis, tensiune, diabet, astm, disfuncţii sexuale, probleme urinare etc.
  • Imagine de sine (autodevalorizare, complexe, lipsa încrederii în sine)
  • Dependenţe şi adicţii (dulciuri, gusturi, alcool, cafea, ţigări, droguri, etc.)
  • Controlul greutăţii
  • Traume, abuzuri (fizice, emoţionale, psihice)
  • ADHD
  • Blocaje financiare

Întrebat de nenumărate persoane  dacă tehnica se poate aplica pentru diverse probleme, Gary Craig  a răspuns : “Încercaţi tehnică pentru orice problemă”, menţionând faptul că aplicarea tehnicii nu ne poate afecta în nici un fel, ci are doar un efect benefic asupra noastră.

Cum funcționează?

Conceptul fundamental al acestei terapii este următorul: „Cauza tuturor emoţiilor negative este existenţa unei întreruperi în circuitul energetic al corpului.” (G. Craig). Într-adevăr, corpul uman are o natură profund electrică, informaţia se transmite de-a lungul nervilor prin semnale electrice date de depolarizarea din aproape în aproape a membranei neuronale. Binecunoscutele EEG şi EKG se bazează întocmai pe înregistrarea activitatatii electrice a creierului şi a inimii. Chinezii au descoperit acum 5000 de ani în urmă, că tot corpul nostru este străbătut de canale energetice (sau meridiane) şi au folosit acupunctura pentru a restabili curgerea energiei prin corpul nostru.
De-a lungul meridianelor energetice se află puncte a căror rezistenţă electrică este de 300 de ori mai scăzută decât pe restul suprafeţei corpului (G. Craig). Acest lucru face ca prin atingerea acestor puncte să se transmită semnalele la creier mult mai rapid.
Orice gând, stare emoţională sau verbalizare din momentul stimulării amprentează puternic prelucrarea datelor de către creier: astfel, când omul experimentează o stare emoţională negativă, de mânie, supărare sau teamă, creierul său intră în stare de alertă. Reacţia de tip “luptă sau fugi” este o reacţie tipică a creierului vechi sau reptilian, necesară omului de altă dată pentru a se proteja de primejdiile de moarte. În zilele noastre, de cele mai multe ori acest mecanism este declanşat nu de un factor extern, ci doar de percepţia noastră (emoţie negativă, amintire, traumă, convingeri limitative). 

Universitatea de medicină Harvard arată că stimularea punctelor de acupunctură de pe meridianele energetice reduce activitatea acelor părţi ale creierului asociate cu teama. Cu alte cuvinte, EFT opreşte această reacţie de tip „luptă sau fugi”.
Mai mult decât atât, EFT îndepărtează inversia psihologică legată de câştigurile secundare (care ne fac să menţinem obiceiurile noastre proaste şi convingerile limitative) şi stimulează capetele celor 14 meridiane principale, în timp ce se rosteşte o frază de rememorare a problemei pe care se lucrează. 

Această tehnică este eficientă ori de câte ori ne simțim blocați. Este o modalitate simplă de gestionare a stresurilor de zi cu zi, fiind o alternativă eficientă la agitația mentală și emoțională asociată evenimentelor stresante, conflictuale, solicitante cu care ne confruntăm.

Orar: 9:00 – 19:00Orice vizită se face în baza unei programări prealabile

Termeni și condiții

Abonează-te la Newsletter
economisește la prima ta rezervare