Mindfulness
Exercitarea atenției conștiente în acțiune
Mindfulness este un concept în plină ascensiune. El derivă din tehnicile orientale de meditaţie şi a fost introdus in lumea occidentală de Jon Kabat-Zinn, un psihoterapeut care promovează meditaţia, ajutându-i pe oameni să scape de stres, anxietate şi să amelioreze diferite boli.
Milioane de oameni din întreaga lume sunt pregătiţi pentru viitor prin tehnici de conştientizare. Sa fii „mindfull” înseamnă să fii prezent, organizat, relaxat şi mai ales conectat la realitate.
Acest tip de meditație folosește respirația ca o ancoră pentru a ne ajuta să trăim în momentul prezent și presupune să ne observăm cu atenție gândurile și sentimentele, devenind în acest fel mult mai conștienți de ele și, în consecință, mult mai în măsură să le controlăm.
Exista trei activitati principale care definesc fundamental termenul de Mindfulness:
- atentia constienta – ne aduce aminte ce trebuie sa facem
- vede lucrurile asa cum sunt in realitate
- vede natura profunda a tuturor fenomenelor
Beneficiile mindfulness ating toate domeniile vieții:
- Reducerea stresului
- O mai bună sănătate
- Îmbunătățirea memoriei
- Focus
- Leadership
- Empatie
- Compasiune
- Toleranta
- Relații sănătoase
Armata SUA și companii precum Google sau Apple au folosit procedee de tip mindfulness începând din anul 2009, iar în unele penitenciare americane, unități medicale de urgență, spitale și școli, aceste metode sunt utilizate cu succes de peste 40 de ani.
In luna mai 2014, Parlamentul Britanic a constituit un grup ce avea scopul de a explora utilitatea meditaţiei de tip mindfulness în domeniile sănătăţii, educaţiei şi sistemului de justiţie. Pentru a marca începutul activităților grupului – din care fac parte reprezentanți ai tuturor partidelor – politicieni proeminenţi şi figuri publice, cum ar fi foştii miniştri Lord Haworth şi Jim Fitzpatrick, s-au alăturat promotorilor meditaţiei de tip mindfulness, experimentând ei înşişi efectele acestei practici.
Mulți dintre parlamentari au mărturisit că meditația i-a ajutat să își reechilibreze viața, să reconsidere prioritățile, să decidă ceea ce este cu adevărat important.
Parlamentara Tracey Crouch a vorbit despre beneficiile extraordinare pe care meditaţia mindfulness le-a generat în viaţa ei, mărturisind deschis despre lupta pe care a purtat-o cu depresia. Cu ajutorul acestei practici, ea a reușit să își redobândească echilibrul psihic și să renunțe complet la medicamentele psihotrope de care ajunsese să fie dependentă. În plus, de când a început să mediteze, a sesizat şi alte efecte îmbucurătoare. „Am ţinut discursuri mult mai bune în Parlament de când am început să practic mindfulness”, a afirmat ea.
Majoritatea şcolilor şi grădiniţelor din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie au inclus în programa lor orele şi cursurile de mindfulness. În Europa este un concept relativ nou. Una dintre puţinele şcoli cu astfel de predare este chiar în Bucureşti.
Metoda
In lumea haotică de astăzi, putem crede că este dificil să fii atent. Există un exercițiu simplu de exersare a atenției. Nu trebuie decât să te opresti și să-ți accesezi din plin simțurile.
De cele mai multe ori nu avem la îndemână o cameră liniștită sau o grădină încântătoare pentru a ne redobândi echilibrul. Când ne referim la echilibru, nu ne referim la ceva static, ci la a fi simultan dinamici și calmi, cuprinzători și focalizați, eficienți și relaxați.
Metoda noastră este bazată în primul rând pe o stare de relaxare activă, care nu înseamnă retragerea de la plăcerile vieții, ci accesarea la maxim a simțurilor și utilizarea lor ca instrument pentru a deveni cât mai prezenți, cât mai conștienți și mai eficienți, reușind performanța de a avea o atenție globală, cuprinzătoare și în același timp capacitate de focalizare și eficiență în acțiune.
Vom utiliza pe rând mirosul, gustul, vazul și auzul ca bază de pornire pentru trăirea plenară a momentului prezent.
Cu această ocazie fiecare participant își va descoperi simțul predominant care îi conferă conectarea cea mai rapidă la realitate.
În final, conștientizând procesul respirației (care nu folosește nici un suport exterior și ne este permanent la îndemână), vom exersa metoda principală din mindfulness, care presupune observarea relaxată, atentă, lucidă și detașată a procesului respirator. Astfel vom sintetiza și vom identifica foarte clar ce înseamnă să trăim plenar momentul prezent, ceea ce s-a demonstrat a fi ingredientul principal în rețeta unei vieți fericite, armonioase și echilibrate.