Testimoniale
Relatări Video
Nu toată lumea din ziua de azi știe că astăzi îți poți vindeca trupul datorită naturii, datorită ierburilor, datorită stilului de viață corect, datorită unei alimentații adecvate și că doar asta îți poate vindeca trupul indiferent în care etapă a bolii te afli.
Si sunt foarte bucuroasă ș recunoscătoare Bunului Dumnezeu că am ajuns aici. Acum simt că pot trăi o viață diferită, dar va depinde numai de mine.
Bună, mă numesc Daniela. Aveam o suferință pe care o lăsam să fie cu mine și care îmi lua din calitatea vieții. Terapiile pe care le am primit aici programul fiind foarte frumos alcătuit, au condus la o echilibrare a corpului. Mă bucur mult că am ales acest pachet de tratament complet. Am simtit efectele dupa trei zile. Acum după șapte zile simt o stare de fericire, de eliberare și simt că starea de sănătate este starea mea naturala. Sunt plină de recunoștință că acest proces a fost posibil și că am fost susținută și ghidată aici la clinică.
Bună, sunt Marilena. Aici la Ananda am realizat un salt cantitativ și calitativ cu mine însămi. Mă simt foarte bine. Am mai fost la stațiuni balneare și mi-am imaginat că și aici (la Ananda clinic) este ceva de genul acesta. Am constatat, și am spus la toată lumea, că ceea ce se găsește aici, nu se găsește nicăieri în altă parte. Terapiile de aici vizează curățarea ființei de tot răul care s-a adunat, și prin această curățare se obține și salvarea corpului fizic, deci vindecarea acelui rău care a ajuns deja să se manifeste în corp.
Bună ziua, mă numesc Marie și iată mărturia mea. Dacă doriți să fiți însoțiți și îndrumați cu clarvedere pe calea spirituală, dacă simțiți că trupul vostru vrea să
își exprime, prin intermediul bolii, un dezacord pe care nu-l înțelegeți, dacă nu știți cum și unde să depuneți greutatea durerilor voastre, a trecutului vostru, a copilăriei voastre, atunci faceți așa ca mine: Îndrăzniți, faceți sa tacă temerile și incertitudinile voastre și veniți la Ananda clinic.
Bună, sunt Katharina din Danemarca.
Este pentru prima dată când vizitez Ananda Clinic și a fost o experiență extraordinară. Am venit aici nu pentru tratamente fizice mari, ci pentru că simțeam că trebuie să vindec unele lucruri din interiorul meu, pentru a schimba unele tipare … pentru a depăși unele lucruri.
Mediul este foarte cald și inteligent in același timp, si suntem ajutați să găsim calea de a crește și am găsit-o ca fiind specială și unică, și că funcționează la toate nivelele.
Bună, sunt Freya și sunt din Danemarca, și sunt de două săptămâni la Ananda Clinic. Sunt cu adevărat încântată de șederea mea aici.
Am venit aici, de fapt, am căutat de mult timp un loc ca acesta, dar nu prea știam unde să-l găsesc.
Când am venit eram în căutarea acelui proces de vindecare, iar acum acesta se desfășoară. Mă luptam cu o mulțime de probleme fizice, și caut cheia pentru a deschide încuietoarea. Am văzut răspunsurile care mi-au venit, în acest mediu, mă simt foarte motivată să continui această călătorie așa cum se derulează …
Viorica Popescu: 40 de zile de post cu apă la Ananda Clinic, în dialog cu dr Cătălin Luca:
„ … acel 2019 când toți medicii îmi spuneau că mai am de trăit doar 6 luni… maxim, asta era maxim. Am venit în clinică… am intrat în birou, erai într-o reuniune, dar eu am intrat ca tancul și am zis: 40 de zile de post. Și atât. Deci eu am venit cu intenția să scap de cancer mamar, aveam tumoare mamară invazivă și nu aveam nici o speranță…Chiar unul din cei mai buni medici chirurgi din București mi-a spus că chiar dacă mi s-ar fi făcut operație, Dumnezeu dă, Dumnezeu știe…
Testimoniale
Relatări Scrise
- Toate
- AVC
- Bilă
- Cancer
- Cardiac
- Coloană vertebrală
- Digestie
- Ficat
- General
- Glicemie
- Insomnie
- Limfom
- Mielom
- Noduli
- Pancreas
- Picioare
- Plămâni
- Suprarenale
- Tumori
- Varice
- Zona capului
T. M. 09-2021
Mă numesc T M și sunt la Clinica Ananda de 10 zile într-o familie superbă pe care cred că oricine ar vrea să o găsească în orice clinică. Sunt foarte mulțumită de tot ajutorul pe care l-am primit, de tot ce mi-s-a oferit aici, gândesc altfel despre viață, eram mai închisă iar acum sunt mai deschisă. În general sunt foarte…
C. C. 2021
Mă numesc C C și pot să spun că într-adevăr simt diferența față de cum am ajuns aici și cum plec. Am stat 7 zile, am avut parte de multe terapii la care m-am simțit foarte bine. Am venit pentru a face o schimbare și să tratez afecțiuni legate de fiere, de duoden dar si partea mentala și frica. Aici…
M. I. 2021
În timpul celor 10 zile totul s-a desfășurat conform programului bine stabilit atât în ceea ce privește tratamentul, programul de masa, de odihna și de terapii. Personalul a fost deosebit în ceea ce privește servirea și atenția, felul cum lucrurile s-au desfășurat a arătat ca într-adevăr există iubire față de oameni și in deosebi pentru noi cei bolnavi. M-am simțit…
A. T. 01-2022 cancer uterin si pulmonar
Am venit aici pentru ca am aflat de dl doctor Cătălin Luca de pe internet si am înțeles că face minuni. După o consultație la cabinet am ajuns la clinică unde m-am simțit si mă simt minunat… minunat. Când am venit pe o scara de la 0 la 10 aveam dureri de abdomen la nivel de 10. Dureri de picioare,…
C. M. 2020
Pentru cei care doresc să vină în centrul Ananda Clinic le spun să creadă în noua medicină și să încerce și să vadă că sunt efecte și nu e de neglijat și e păcat că sunt oameni care nu se încumetă să depășească pragul acesta de medicamente alopate și să treacă la naturism.
C. F. 2020
Plec de aici cu încredere că o să reușesc ceea ce mi-am propus să fac mai ales pe partea spirituală,… îmi pierdusem puțin legătura cu Dumnezeu și cred că o să reușesc. Și mai plec cu gândul că am pe cine să sun, am cu cine să vorbesc, că am pe cineva, că este o familie spirituală unde pot să mă întorc și acesta este un lucru foarte, foarte important.
I. M. 2020
Terapiile au fost bune, foarte relaxante, mi-a plăcut foarte mult reflexo… toate în general, și oleația cu ulei pe cap… toate, nu pot să spun că a fost vreuna mai puțin și cred că toate îmi fac bine și când voi avea posibilitatea o să mai vin.
I. S. 2019
Am stat 10 zile la această clinică, astăzi plec și mă simt destul de ușurată la mers, pt că înainte nu mai puteam să merg și organismul meu este mult mai sănătos decât când am venit. Le doresc celor care vor să vină să vină cu încredere ca de aici veți pleca mult mai bine.
C. L. 2019
Plec de aici cu un tonus mai bun, sunt mai sănătoasă, mă simt foarte bine și le mulțumesc tuturor, terapeuților, medicilor, psihologilor, și la toate fetele, Vă iubesc!
I. M & L. 2019
M-am simțit foarte bine, mi-ar plăcea chiar să lucrez într-o astfel de clinică. Mă simt mult mai bine, mă simt relaxată, nu mă mai stresez și acestea chiar le voi duce cu mine acasă.
D. G. 2020, cancer pancreas
Diferența față de când am venit în primul și în primul rând este foarte mare mai ales în plan spiritual, care pe mine cel puțin m-a impresionat foarte mult, pentru că această clinică are o bază foarte solidă în acest plan și plecând de aici urmează și celelalte, dar se pleacă foarte mult de la planul spiritual.
B. I. 2021, 78 ani
Am venit la acest centru pentru a-mi ameliora numite dureri pe care le am și pentru a profita de terapiile acestui centru pe care Dumnezeu l-a creat. Și terapiile și personalul sunt deosebiți. Am stat 4 zile, o să mai vin. Terapiile au fost deosebite, am simțit ameliorări, am dat jos 2 kg și sunt f incantată. Personalul este deosebit,…
P. E. 2019, 62 ani, pancreatită, tumori la ficat
Mă tratez cu dl dr. Cătălin Luca de 7 ani și îmi merge foarte bine. Am fost operată de pancreatită cu extirpare de pilori și bilă. După 6 luni boala a recidivat în ficat și am avut 3 tumori. Am mers în Turcia la Anadol unde am făcut chemoembolizare și acolo mi-au ars ficatul… dl dr. îmi spusese să nu plec dar nu l-am ascultat… și dânsul când a văzut că ficatul meu mai funcționează doar 20% mi-a făcut o schemă de tratament… și după 3 luni de zile am putut să mă ridic din pat…
P. C. 24.07.2019
Azi după 10 zile plec și mă simt altfel, am învățat lucruri noi, sunt mai vioi, mai fericit, abia aștept să ajung acasă, îmi e dor de acasă dar o să îmi fie dor și de unde am plecat. Nu e de lăsat acest loc.
I. E. 2019
Tuturor celor care vor să vină le recomand și chiar am recomandat la câteva vecine pentru că e foarte plăcut și frumos, să veniți cu toții și dacă dă Domnul o să mai vin și eu aici.
V.A. & E. 2019
Am venit aici să mă fac bine, și să scap de frica de emoții. Aici a fost foarte bine, foarte frumos, mai ales terapiile sunt foarte bune. Când am venit eram foarte speriată și mi-a fost frică să vin, dar acum nu mai vreau să mai plec, așa este de frumos.
D. E. 2020, insomnie
Am venit pentru o insomnie care s-a cronicizat în timp și la care chiar nu știam cum să îi mai fac față și am venit sceptică, mai îndoită dar nu pot să spun că plec la fel, ba din contră recomand la toată lumea care poate și de fapt trebuie să poți când ești nevoit, să facă această cură de detoxifiere care este formidabilă… Un alt câștig este acela că aici am învățat atât de multe în ceea ce mă privește, încât sunt mai îmbogățită și aplicând în continuare ceea ce am învățat aici, sunt convinsă că voi avea viața mai liniștită și mai lejeră.
P. D. 2019, cancer ovarian
Când am venit nu eram relaxată, venind într-un mediu nou, fiind mai perfecționistă la început mi s-a părut că nu am acea căldură, susținere, acea atenție care trebuie să mi se acorde… total greșit, pentru că după ce m-am relaxat, am observat că asta era numai impresia mea din cauza unei stări de panică, într-un mediu nou… și am realizat ulterior că eu eram persoana care avea probleme că totul era normal în jurul meu și totul era foarte bine organizat.
P. A. 2019, pancreas malign
M-am simțit foarte bine și plec încântat că s-au ameliorat durerile și plec încrezător că în scurt timp vor dispărea de tot și că curând voi scăpa de această malignă. Am venit cu niște dureri îngrozitoare și acum s-au diminuat. Voi face acasă tot ce am învățat aici.
L. I. 2019
Am venit aici ca să mă fac bine deoarece am trecut printr-o perioadă grea și am avut nevoie de un fel de resuscitare și ea aici s-a produs, gradat, armonios, frumos, am primit remedii naturale deosebite, am primit sucurile pe care le-am simțit ca fiind foarte pure, am învățat să mănânc mai rar și mai conștient… Felul cum am fost privită a fost foarte benefic și mi-a permis să mă deschid total și să mă duc în profunzime, fără grabă și intuitiv m-a făcut să mă descopăr.
D. S. 2019,
Experiență la clinica Ananda a fost una dintre cele mai pozitive. Terapiile au fost foarte foarte bune, m-am simțit foarte bine, m-au pus pe picioare în câteva zile. Mă bucur că am decis să vin aici.
S. Z. 2019, 81 ani, AVC
Când am venit eram mai turtit.. în general. Acum sunt mai bine, am venit pentru că am avut acum un an jumătate un AVC și printre alte sechele oboseam foarte tare și această stare de oboseală a început să dispară… Într-adevăr, așa zisa poftă de viața mi-a revenit.
S. G. 2019, tensiune oscilantă și calculi biliari
Am venit pentru tensiune oscilantă și pentru calculi biliari. Am făcut tratamentele care mi-au fost recomandate și am eliminat pietrele de la bilă, procedeu care inițial mă înspăimânta dar am constatat că nu e deloc greu, și tensiunea arterială deși nu am mai luat nici o pastilă alopată, se menține în limite bune.
N. I. 2020, tumoare cerebrală
Îmi plac condițiile, cum se lucrează, terapeuții – personalul, și mâncarea și la yoga, totul. Aș spune tuturor să aibe mare încredere și să vină pentru că nu vor avea ce regreta, eu nu regret.
S. E. 2019, 63 ani, cancer uterin
Un aspect foarte important pe care l-am realizat este faptul că aici m-au pus la punct oamenii aceștia, pentru că sunt fumătoare de la 14 ani, acum am 63 și am fumat foarte mult la viața mea, un pachet pe zi iar aici nu am avut voie. Mi-a fost un pic greu la început dar am reușit să renunț la ele acum după 10 zile.
V. F. 2019
Am venit cu dureri aș putea să spun că durerile mi-au trecut aici, și plec fără dureri. Personalul este foarte primitor, foarte drăguț foarte zâmbăreț, bucătăreasa este foarte bună, face o ciorbă foarte foarte bună.
K. C. 75 ani
Am venit la Ananda clinic fiindcă m-am simțit slăbită, neajutorată, și cu sensibilitate la ficat. Aici am primit un tratament extraordinar, mai multe proceduri, masaje, terapiile cu ulei, psihoterapie…
C. T. 2022 cancer la sân
Am ținut post 21 de zile cu apă și cu macerat… A fost o experiență extraordinară, o transformare pentru mine radicală, din foarte multe puncte de vedere.
A. G. 2019 cancer mamar
Am fost întâmpinată cu foarte multă căldură, bunătate, linişte, pace, iubire, armonie, din momentul în care am trecut pragul acestei clădiri am simţit că aici va fi bine, îmi doream să se întâmple o minune…
P. N. 2019, tumoare la plămâni
Am venit cu tumoare şi infecţie la plămâni. M-am simţit foarte bine şi am ţinut regimul cu sucuri. După 11 zile de sucuri mă simt foarte bine, terapiile m-au ajutat foarte mult, mă simt mai aerisit, mult mai bine.
F. F. 2018 cancer de piele
Am venit pentru un cancer boală de piele, mă simt foarte bine, tratamentul e foarte bun, medicaţia, mâncarea foarte foarte bune, asistentele cadrul medical nemaipomenit, ne iubesc, şi vă mulţumesc foarte mult pentru trataţia şi bucuria pe care ne-aţi făcut-o, şi vă mulţumesc din suflet, şi vom mai spune şi la alţii.
C. I. 2019 cancer
Cancer de colon operat şi cancer de stomac operat. Aici m-am simţit foarte bine. Sucurile nu mi-au produs foame, am fost pe regim cu 7 sucuri pe zi, timp de 7 zile şi m-am simţit foarte bine. Cine a avut ideea aceasta de a crea acest loc a avut o idee foarte bună.
B.C. 2018
Aici toată lumea a fost foarte bine dispusă, foarte săritoare, ne-au ajutat, şi-au făcut treaba, şi se simte o plăcere, că toată lumea face totul din plăcere. E o atmosferă f plăcută, şi liniştitoare şi sunt bucuros că am venit şi am cunoscut oamenii de aici. Toţi sunt primitori şi calzi de la bucătăreasă şi până la dl doctor.
Mulţumesc!
P. I. 2019, limfom
Am venit la Clinica Ananda pentru tratamentul unui limfom, am venit într-o stare nu foarte critică dar aveam dureri abdominale şi de spate. Tratamentul îl consider bun, pot să spun că mi-a priit, în prezent nu mai simt dureri…
M.E. 2019 edem cerebral
Am venit într-o stare foarte grea pentru mine, am venit cu inima îndoită dar rezultatele au fost foarte rapide pentru mine. Nu ştiam cum îmi va fi la clinică dar personalul a fost foarte drăguţ, nu m-am mişcat un pic fără să fiu însoţită şi să mă ajute în ce aveam de înţeles, şi, să înţeleagă stările mele.
Éva-2019-probleme-digestive
Mă numesc Éva, am 21 ani. Timp de 3 ani am avut diferite probleme digestive: disconfort abdominal, lipsa poftei de mâncare, balonare, dureri abdominale. Medicii, după o grămadă de analize, mi-au spus că problema este o inflamație cronică a intestinului. Dorind să mă vindec, am încercat tot felul de diete, dar situația doar s-a agravat. După fiecare încercare, am simțit…
I.F. 2019, dureri-de-spate
Am venit cu dureri de spate la coloană şi acum mă simt foarte bine. Am stat 14 zile, în aceste 14 zile m-am simţit foarte bine, personalul foarte comunicativ cu toţi cei care suntem aici. Curăţenia extraordinară, personalul s-a comportat foarte frumos şi m-am simţit foarte bine. Terapiile mi-au plăcut absolut toate, dar absolut toate toate toate. Cel mai mult…
C.C.-2019-suprarenale
Am venit convinsă deşi nu ştiam locaţia, că lucrurile nu pot fi decât bune. Am venit cu un diagnostic pus de medicina alopată de suprimare a funcţiunii suprarenalelor în urma consumului îndelungat de cortizon. Aveam dureri în tot corpul, inclusiv musculare şi articulare, aproape nu mă mai puteam mişca deloc, şi o stare de depresie cumplită, în care nu puteam…
M.S. 2019 cancer ficat
Am venit la această clinică, nu mă simţeam foarte bine. Am avut probleme cu ficatul, cancer la ficat şi am venit de 10 zile şi mă simt foarte bine acum, mi-am revenit. Am fost ajutat de personalul de aici cu tot tratamentul care mi s-a făcut. Terapiile m-au ajutat şi s-a cunoscut la final. Când am venit, am venit dărâmat,…
V.B.-2019-mielom
În urmă cu 6 ani am fost diagnosticată cu mielom multiplu şi am urmat şi urmez şi acum un tratament la spitalul Fundeni, dar din fericire cu ceva ani în urmă am găsit numele dr Luca pe internet, cu remediile dumnealui, şi de atunci am urmat în paralel, o spun cu maximă sinceritate, ambele terapii, şi cred că starea mea…
V.G.-2019-constipație cronică
Am venit aici cu speranţa să rezolv o problemă de sănătate, de fapt mai multe. Să mă reechilibrez pentru singurătatea mea şi pentru boala mea care este cronică, o constipaţie care datează de 50 ani. Aici m-am simţit bine şi mulţumesc personalului, şi consider că plec echilibrată psihic şi vreau să lupt să schimb nişte lucruri mai esenţiale care sunt…
Z.N.-2019-intoleranță-gluten
Am venit cu băieţelul în vârstă de 8 ani, care are intoleranţă la gluten şi la lactoză de la vârsta de 8 luni, şi am venit la recomandarea părintelui nostru spiritual care este părintele Iacob Gherghelucă, care ne-a ajutat să îl aducem pe D pe pământ prin harul său, şi pentru că eu nu mă descurcam cu alimentaţia şi cu…
S.S.-2019-cancer-colon
Am venit cu diagnosticul: cancer operat la colon şi recidivat la ficat. Am făcut doi ani chimioterapie şi nu a dat rezultate şi aici, dacă am auzit de dl doctor Luca, am zis să încerc şi, rezultatele în două săptămâni se văd. Sunt foarte mulţumit, pentru că nu mai avea nimeni ce să îmi facă, şi merg în continuare cu…
Z.D.-2019-intoleranță-gluten
Sunt super mulţumit, am venit cu fiul meu Z D în vârstă de 8 ani şi 5 luni. Acasă avea un regim mai… rău… baza era orezul şi aici datorită părintelui Iacob Gherghelucă care lucrează zilnic pt fiul meu ne-a ajutat foarte mult să putem diversifica şi să poate mânca majoritatea alimentelor. D îşi dorea să rămână mai mult în…
I.C. 2019, nodul
Bună, sunt C, astăzi este joi, 4 aprilie 2019, sunt aici de 7 zile, am fost foarte impresionată de personal, toate fetele sunt foarte drăguţe şi foarte deschise şi foarte… pe un nivel spiritual avansat… mai înalt. Mi-a plăcut deschiderea lor către oameni. Am întâlnit terapii pe care nu le ştiam, de care nu auzisem şi aici le-am încercat şi…
I.L. 2019, tensiune-si-diabet
Prima dată când vin la clinică, am auzit târziu, dar a fost o prietenă de-a mea, şi a fost aşa de încântată că la… nu ştiu dacă a trecut o săptămână şi am venit pentru 12 zile. Am probleme cu tensiunea, cu diabetul, un pic cu greutatea, glicemia foarte mare, 170 a fost la ultimul control în ianuarie. Din prima…
C.E.-2019-ficat-malign-metastaze-pancreas
Am venit cu tumoare malignă la ficat şi metastaze la pancreas. Când am venit nu eram bine. Am stat 12 zile, am avut regim cu sucuri 10 zile şi post negru până la ora 15.00. Terapiile au fost foarte bune. Shirodhara este minunată. Aici am simţit foarte multă linişte, bine, curat, personalul e minunat, toţi vorbesc foarte frumos cu toată…
S.C.-2019-probleme-ochi
M am hotărât să vin aici cu speranţa că aici voi rezolva din nemulţumirile mele sufleteşti, şi într-adevăr, am stat aici 12 zile. În aceste 12 zile am reuşit să îmi rezolv o bună parte din ce mi-am dorit şi chiar din ce nu îmi propusesem inițial şi, pentru mine au fost o mulţumire sufletească deosebită, care, mi-au dat mai…
T.D.-2019-cancer-colon
Eu am venit aici cu inimă deschisă, din prima eu nu am acceptat cuţit sau chimio, deşi mi s-a repetat într-una. Am zis: Doamne, eu mă las în mâinile Tale, şi a venit imediat răspunsul, am dat un telefon unde a trebuit şi m-a trimis aici. Mi s-a spus să intru pe internet şi să caut numărul dr. Cătălin Luca.
M.G.-2019-ciroza
Am venit cu următoarele diagnostice: ciroză decompensată vascular, cu lichid de ascită, hipertensiune, am avut cinci operaţii la un picior după care m am simţit tot rău, iar aici de când am venit e cu totul altă viaţă. Am stat 10 zile şi tratamentul este bun, corespunzător, personalul drăguţ, condiţiile excelente, în alte părţi nu au aşa ceva, e impresionant,…
C.N.-2019-cancer-colon-stomac
Problema de sănătate cu care am venit: Cancer de colon operat şi cancer de stomac operat Aici la Ananda m-am simţit foarte bine. Sucurile nu mi-au produs foame, am fost pe regim cu 7 sucuri pe zi, timp de 7 zile şi m-am simţit foarte bine. Cine a avut ideea aceasta de a crea acest loc a avut o idee…
L.N.-2019-cancer-mamar
Am fost invitată de dl. dr. Cătălin Luca la Ananda Clinic cu principala boală fiind cancer mamar de gradul doi şi dureri în coloana vertebrală. Vin din Republica Moldova şi la Chişinău îmi spuneau că sunt metastaze, a fost un şoc, mi-au indicat chimioterapie dar primul lucru pe care l-am făcut l-am apelat pe dl dr şi după ce a…
M.M.-2019-insulino-rezistență
Diagnostic: insulino-rezistență Venind pentru prima dată la Ananda Clinic, am rămas profund impresionată, locaţia este uşor accesibilă, pădurea din jur creează un ambient plăcut şi odihnitor. Condiţiile de cazare sunt foarte bune, totul este aranjat într-o manieră să te facă să te simţi confortabil. Programul de terapii este personalizat, este susţinut armonios de către personalul foarte amabil începând de la…
M. E.-2019-tumori-la-cap
Problema cu care m-am confruntat a fost: tumori la cap care provoacă edem și dureri foarte mari. Am venit într-o stare foarte grea pentru mine, am venit cu inima îndoită, dar rezultatele au fost foarte rapide pentru mine. Medicamentul pe care îl luăm (dexametazona) mă îngrăşase, umflase foarte tare şi îmi dădea stări de nervozitate foarte mari, şi aici am…
R.D.-2018-tumoră-rinichi
Am venit cu o tumoră pe rinichiul stâng. Am văzut într-o seară emisiunea domnului dr. Luca la tv şi apoi am vorbit la telefon cu dumnealui şi am venit la clinică. Am dat aici de un personal cald, de un serviciu ireproşabil, fete care îşi fac treaba, şi voi mai reveni bineînţeles în timp. M-am simţit foarte bine, tratamentul foarte…
G.C.-75 ani-2018-ficat-sensibil
Am venit la Ananda Clinic fiindcă m-am simţit slăbită, neajutorată şi cu sensibilitate la ficat. Aici am primit un tratament extraordinar, mai multe proceduri, masajele, reflexoterapie, oleaţii, psihoterapie, tahion etc şi am constatat că aici, în clinică, s-a format ca o mică familie, tot personalul pot să zic de la excepţional în sus, foarte amabile, drăguţe, ajută şi pacienţii, dar…
F.F.-2018-cancer-piele
Am venit pentru un cancer, boală de piele, mă simt foarte bine, tratamentul e foarte bun, medicaţia, mâncarea foarte foarte bune, asistentele, cadrul medical nemaipomenit, ne iubesc, şi vă mulţumesc foarte mult pentru trataţia şi bucuria pe care ne-aţi făcut-o, şi vă mulţumesc din suflet, şi vom mai spune şi la alţii. F. F., 78 ani 29 noiembrie 2018
D-na S.-2018-încărcare-pozitivă
M-a frapat în primul rând locaţia, e foarte frumos! Când mă uit pe geam am senzaţia că sunt la munte, aer curat, personalul parcă îl cunosc de foarte multă vreme, m-am ataşat şi mă simt aşa ca într-o familie. Mâncarea este delicioasă, ştiind şi văzând că este vegetariană şi fără nici un adaos, o să încerc şi eu acasă să…
-
A. G. 2019 cancer mamarA. G. 2019 cancer mamarAm fost întâmpinată cu foarte multă căldură, bunătate, linişte, pace, iubire, armonie, din momentul în care...
-
A. T. 01-2022 cancer uterin si pulmonarA. T. 01-2022 cancer uterin si pulmonarAm venit aici pentru ca am aflat de dl doctor Cătălin Luca de pe internet si...
-
C.E.-2019-ficat-malign-metastaze-pancreasC.E.-2019-ficat-malign-metastaze-pancreasAm venit cu tumoare malignă la ficat şi metastaze la pancreas. Când am venit nu eram...
-
-
C. I. 2019 cancerC. I. 2019 cancerCancer de colon operat şi cancer de stomac operat. Aici m-am simţit foarte bine. Sucurile nu...
-
C.N.-2019-cancer-colon-stomacC.N.-2019-cancer-colon-stomacProblema de sănătate cu care am venit: Cancer de colon operat şi cancer de stomac operat Aici...
-
C. T. 2022 cancer la sânC. T. 2022 cancer la sânAm ținut post 21 de zile cu apă și cu macerat... A fost o experiență extraordinară,...
-
D. G. 2020, cancer pancreasD. G. 2020, cancer pancreasDiferența față de când am venit în primul și în primul rând este foarte mare mai...
-
F.F.-2018-cancer-pieleF.F.-2018-cancer-pieleAm venit pentru un cancer, boală de piele, mă simt foarte bine, tratamentul e foarte bun,...
-
F. F. 2018 cancer de pieleF. F. 2018 cancer de pieleAm venit pentru un cancer boală de piele, mă simt foarte bine, tratamentul e foarte bun,...
-
I.C. 2019, nodulI.C. 2019, nodulBună, sunt C, astăzi este joi, 4 aprilie 2019, sunt aici de 7 zile, am fost...
-
I.L. 2019, tensiune-si-diabetI.L. 2019, tensiune-si-diabetPrima dată când vin la clinică, am auzit târziu, dar a fost o prietenă de-a mea,...
-
I. M. 2020I. M. 2020Terapiile au fost bune, foarte relaxante, mi-a plăcut foarte mult reflexo... toate în general, și oleația...
-
L.N.-2019-cancer-mamarL.N.-2019-cancer-mamarAm fost invitată de dl. dr. Cătălin Luca la Ananda Clinic cu principala boală fiind cancer...
-
M. E.-2019-tumori-la-capM. E.-2019-tumori-la-capProblema cu care m-am confruntat a fost: tumori la cap care provoacă edem și dureri foarte...
-
M.G.-2019-cirozaM.G.-2019-cirozaAm venit cu următoarele diagnostice: ciroză decompensată vascular, cu lichid de ascită, hipertensiune, am avut cinci...
-
M.M.-2019-insulino-rezistențăM.M.-2019-insulino-rezistențăDiagnostic: insulino-rezistență Venind pentru prima dată la Ananda Clinic, am rămas profund impresionată, locaţia este uşor accesibilă,...
-
M.S. 2019 cancer ficatM.S. 2019 cancer ficatAm venit la această clinică, nu mă simţeam foarte bine. Am avut probleme cu ficatul, cancer...
-
N. I. 2020, tumoare cerebralăN. I. 2020, tumoare cerebralăÎmi plac condițiile, cum se lucrează, terapeuții – personalul, și mâncarea și la yoga, totul. Aș...
-
P. D. 2019, cancer ovarianP. D. 2019, cancer ovarianCând am venit nu eram relaxată, venind într-un mediu nou, fiind mai perfecționistă la început mi...
-
P. I. 2019, limfomP. I. 2019, limfomAm venit la Clinica Ananda pentru tratamentul unui limfom, am venit într-o stare nu foarte critică...
-
P. N. 2019, tumoare la plămâniP. N. 2019, tumoare la plămâniAm venit cu tumoare şi infecţie la plămâni. M-am simţit foarte bine şi am ţinut regimul...
-
R.D.-2018-tumoră-rinichiR.D.-2018-tumoră-rinichiAm venit cu o tumoră pe rinichiul stâng. Am văzut într-o seară emisiunea domnului dr. Luca la...
-
S. E. 2019, 63 ani, cancer uterinS. E. 2019, 63 ani, cancer uterinUn aspect foarte important pe care l-am realizat este faptul că aici m-au pus la punct...
-
S.S.-2019-cancer-colonS.S.-2019-cancer-colonAm venit cu diagnosticul: cancer operat la colon şi recidivat la ficat. Am făcut doi ani...
-
T.D.-2019-cancer-colonT.D.-2019-cancer-colonEu am venit aici cu inimă deschisă, din prima eu nu am acceptat cuţit sau chimio,...
-
V.B.-2019-mielomV.B.-2019-mielomÎn urmă cu 6 ani am fost diagnosticată cu mielom multiplu şi am urmat şi urmez...
-
Viorica PopescuViorica PopescuTestimonial Viorica Popescu: 40 de zile de post cu apă la Ananda Clinic, în dialog cu...
-
Z.N.-2019-intoleranță-glutenZ.N.-2019-intoleranță-glutenAm venit cu băieţelul în vârstă de 8 ani, care are intoleranţă la gluten şi la...