M am hotărât să vin aici cu speranţa că aici voi rezolva din nemulţumirile mele sufleteşti, şi într-adevăr, am stat aici 12 zile. În aceste 12 zile am reuşit să îmi rezolv o bună parte din ce mi-am dorit şi chiar din ce nu îmi propusesem inițial şi, pentru mine au fost o mulţumire sufletească deosebită, care, mi-au dat mai multă încredere în mine, putere şi voinţa de a trăi, ceea ce nu aveam înainte.

Mi-am dat seama că aici urc şi cobor nişte scări, ceea ce acasă îmi era practic imposibil neînsoţită. Aici am început să calc total normal, deci mult mult mai bine.

Aveam probleme cu un ochi în urma unei intervenţii chirurgicale în zona capului şi de atunci îmi rămânea vederea fixă, cu alte cuvinte dacă vroiam să merg undeva, să cobor, sau să urc să traversez… nu puteam să merg pt că vedeam dublu şi nu eram sigură de pasul pe care îl făceam.

Acum am altă încredere în mine şi pot să fac şi să înving acel blocaj al ochiului care durează un timp scurt, dar încerc în momentul acela să am o mică pauză să mă reculeg, îmi trece starea şi apoi pot să merg mai departe. E un avans pentru mine formidabil.

Aici la clinică tot personalul pentru mine a fost, să nu exagerez frate-soră,  dar, ca un frate ca o soră, toţi… şi am fost foarte mulţumită.

Ca regim alimentar am avut doar o supă la prânz şi 5 sucuri pe zi.

Toate terapiile au fost liniştitoare, mă linişteau, îmi dădeau un fel de calm în mine şi unele parcă îmi dădeau un val în corp şi acesta îmi parcurgea corpul acolo unde puteam, aveam zile unde simţeam blocaj. Adică nu puteam să trec mai departe cu gândul respectiv, dar cu timpul s-au mai eliberat respectivele blocaje, şi mă gândeam cât de bună e repetarea aceasta şi cum personalul de aici reuşeşte să te ghideze cum să găseşti metoda. Acolo unde nu reuşeam să găsesc metoda îmi exprimam direct părerea… nu reuşesc.. nu pot… caut soluţie… caut să fiu ajutată, şi într-adevăr am fost ajutată şi aceasta mă face să fiu foarte foarte mulţumită de această clinică şi convingerea şi rugămintea să mă mai primească şi să mai pot veni.

Mulţumesc, mult mult vă mulţumesc.

Ca minusuri e greu să spun ceva, pentru că încă nu mi-am dat seama de aceste minusuri, comparând cu altă clinică e alt stil de lucru şi nu pot să compar. Am mai fost la Breaza, acolo e mai mult spre starea de hotel mai mult decât starea spre clinică, deşi acolo sunt permanent doi medici, dar probabil că eu m-am dus acolo cu alte pretenţii şi nu am găsit ceea ce doream, deşi am fost mulţumită şi de tot ce am primit acolo, dar nu a fost ce mi-am dorit eu, mi-au dat multe indicaţii, dar se apropiau mult de medicaţia alopată, ori eu sunt cam împotriva pt că au multe efecte adverse şi am ales medicina alternativă chiar dacă este mai de durată, dar este mai sigură, mai sănătoasă.

Tot ce vă spun e din suflet, nu e doar vorbărie, şi sunt foarte foarte mulţumită.

Vă mulţumesc!

S. C., 76 ani

29 martie 2019

Orar: 9:00 – 19:00Orice vizită se face în baza unei programări prealabile

Termeni și condiții

Abonează-te la Newsletter
economisește la prima ta rezervare